Chishū Ryū
| Chishū Ryū | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2][3]  Tamana, Prefectura Kumamoto, Japonia |
| Decedat | (88 de ani)[1][2][3] Yokohama, Prefectura Kanagawa, Japonia[4] |
| Cetățenie |  Japonia |
| Ocupație | actor actor de film actor de televiziune[*] |
| Limbi vorbite | limba japoneză[5][6] |
| Alma mater | Toyo University[*][[Toyo University (Japanese university)|]] |
| Alte premii | |
| Kikuchi Kan Prize[*][[Kikuchi Kan Prize (award)|]] (1987) Medal with Purple Ribbon[*][[Medal with Purple Ribbon (a type of Japanese Medals of Honor)|]] (1967) Premiul Panglica Albastră pentru cel mai bun actor în rol secundar[*] (1952) Golden Arrow Award[*][[Golden Arrow Award (award)|]] Mainichi Film Award for Best Actor[*][[Mainichi Film Award for Best Actor |]] | |
Modifică date / text  | |
Chishū Ryū (笠 智衆, Ryū Chishū?, n. , Tamana, Prefectura Kumamoto, Japonia – d. , Yokohama, Prefectura Kanagawa, Japonia) a fost un actor japonez care, într-o carieră întinsă pe parcursul a 65 de ani, a apărut în peste 160 de filme și în aproximativ 70 de producții de televiziune.[7] El este cunoscut mai ales pentru colaborarea cu cineastul Yasujirō Ozu.[8]
Tinerețea
Ryū s-a născut în satul Tamamizu din districtul Tamana, o zonă rurală a prefecturii Kumamoto de pe insula Kyushu, cea mai sudică și mai vestică dintre cele patru insule principale ale Japoniei. Tatăl său era preot șef al templului Raishōji (来 照 寺), un templu al Școlii Honganji a budismului Pământului Pur. Ryū a urmat școala elementară în satul natal și apoi școală medie prefecturală, apoi s-a înscris la Colegiul de Etică și Filozofie Indiană al Universității Tōyō pentru a studia budismul. Părinții săi au sperat că îi va succeda tatălui său ca preot al templului Raishōji, dar Ryū nu a dorit această carieră, iar în 1925 a renunțat la studierea budismului și s-a înscris la academia de actorie organizată în studiourile din Kamata ale companiei de producție de film Shōchiku. La scurt timp, tatăl său a murit și Ryū s-a întors acasă pentru a prelua postul de preot. Totuși, după o jumătate de an, el a cedat acest post fratelui său mai mare și s-a întors la Kamata.
Carieră
Timp de aproximativ zece ani a primit doar roluri de figurație și roluri minore, adesea nemenționate pe generic. În această perioadă a apărut în paisprezece filme regizate de Yasujirō Ozu, începând cu comedia tinerească Dreams of Youth (1928). Primul său rol mai consistent a fost în filmul College is a Nice Place (1936) al lui Ozu, iar Ryū a devenit cunoscut ca actor în filmul The Only Son (1936) al lui Ozu, unde a jucat rolul unui profesor de școală de vârstă mijlocie care a eșuat în viață, în ciuda faptului că are vârsta de doar 32 de ani. Acesta a fost rolul care l-a propulsat în carieră, iar de atunci a început să obțină roluri importante în filmele altor regizori. A interpretat rolul principal în filmul Aogeba tōtoshi (仰げば尊し, 1937) al lui Torajirō Saitō. Primul său rol principal într-un film al lui Ozu a fost în filmul There Was a Father (父ありき, 1942), unde a interpretat rolul unei persoane în vârstă: tatăl lui Shūji Sano, care era interpretat de un actor cu doar șapte ani mai tânăr. Chishū Ryū a fost, fără îndoială, actorul preferat al lui Ozu:[8] a apărut în 52 dintre cele 54 de filme ale lui Ozu. A interpretat un rol (nu întotdeauna rolul principal) în fiecare dintre filmele de după război ale lui Ozu, de la Record of a Tenement Gentleman (1947) până la An Autumn Afternoon (1962). Unul dintre cele mai celebre roluri ale sale a fost cel din Tokyo Story (1953).
Ryū a apărut în peste 100 de filme ale altor regizori. El a jucat în Twenty-four Eyes (1954) al lui Keisuke Kinoshita și l-a interpretat pe Kantarō Suzuki, premierul japonez din timpul războiului, în Japan's Longest Day (1967) al lui Kihachi Okamoto. Din 1969 până la moartea sa, în 1993, a interpretat un preot budist posac, dar binevoitor, în mai mult de patruzeci de filme din populara serie It’s Tough Being a Man (Otoko wa tsurai yo), avându-l cap de afiș pe Kiyoshi Atsumi în rolul îndrăgitului comis-voiajor Tora-san.[9] Ryū a parodiat acest rol în comedia The Funeral (1984) a lui Jūzō Itami. Ultimul film al lui Ryū a fost It’s Tough Being a Man: Torajirō’s Youth (男はつらいよ 寅次郎の青春: Otoko wa tsurai yo: Torajirō no seishun, 1992). Între anii 1965 și 1989 a jucat în aproximativ 90 de producții de televiziune.
Chishū Ryū a apărut în peste 350 de filme din 1928 până în 1992,[10] printre care în numeroase filme ale lui Yasujirō Ozu, al cărui actor favorit a fost.[8] În 1988 a fost subiectul unui film documentar intitulat Actorul Chishū Ryū, eu și studiourile Shochiku din Ofuna, realizat de Kin'ichi Hanawa. Actorul rătăcește prin studiourile Shōchiku aflate în curs de demolare, amintindu-și unele din filmările la care a luat parte.[11]
Accent
Ryū și-a păstrat accentul însușit în timpul copilăriei sale în zona rurală a prefecturii Kumamoto pe tot parcursul vieții. Ar fi putut să renunțe la el la începutul carierei sale, dar a devenit o parte componentă a personajului interpretat în filme, evidențiind simplitatea și onestitatea sa. Atunci când editorialistul Natsuhiko Yamamoto a publicat un articol intenționat provocator, intitulat „Nu pot să-l sufăr pe Chishū Ryū”, în care batjocorea accentul lui Ryū, a avut loc o reacție furioasă a cititorilor, iar revista sa Shūkan Shinchō (週刊新潮) a fost inundată cu scrisori de protest.
Filmografie selectivă
- 1930: J'ai été recalé, mais... (落第はしたけれど, Rakudai wa shita keredo?), regizat de Yasujirō Ozu
- 1930: L'Épouse de la nuit (その夜の妻, Sono yo no tsuma?), regizat de Yasujirō Ozu - polițistul
- 1932: Où sont les rêves de jeunesse ? (青春の夢いまいづこ, Seishun no yume ima izuko?), regizat de Yasujirō Ozu
- 1933: Une femme de Tokyo (東京の女, Tokyo no onna?), regizat de Yasujirō Ozu
- 1933: Cœur capricieux (出来ごころ, Dekigokoro?), regizat de Yasujirō Ozu
- 1934: L'Amour d'une mère (母を恋はずや, Haha o kowazuya?), regizat de Yasujirō Ozu
- 1936: Le Fils unique (一人息子, Hitori musuko?), regizat de Yasujirō Ozu
- 1937: La Chanson du panier à fleur (花籠の歌, Hana-kago no uta?), regizat de Heinosuke Gosho - Nenkai Hotta
- 1941: La Tour d'introspection (みかへりの搭, Mikaeri no tō?), regizat de Hiroshi Shimizu - dl. Kusama
- 1941: Les Frères et Sœurs Toda (戸田家の兄妹, Todake no kyodai?), regizat de Yasujirō Ozu
- 1941: Le Peigne (簪, Kanzashi?), regizat de Hiroshi Shimizu - Takeshi Nanmura
- 1942: Il était un père (父ありき, Chichi ariki?), regizat de Yasujirō Ozu - tatăl
- 1944: L'Armée (陸軍, Rikugun?), regizat de Keisuke Kinoshita - Tomosuke Takagi / Tomohiko Takagi
- 1945: Les Demoiselles d'Izu (伊豆の娘たち, Izu no musumetachi?), regizat de Heinosuke Gosho - Oda
- 1947: Récit d'un propriétaire (長屋紳士録, Nagaya Shinshiroku?), regizat de Yasujirō Ozu
- 1948: Main dans la main, les enfants (手をつなぐ子等, Te o tsunagu kora?), regizat de Hiroshi Inagaki
- 1948: Une poule dans le vent (風の中の牝鶏, Kaze no naka no mendori?), regizat de Yasujirō Ozu
- 1948: Visage inoubliable (面影, Omokage?), regizat de Heinosuke Gosho
- 1948: Une image vivante (生きている画像, Ikiteiru gazō?), regizat de Yasuki Chiba[12]
- 1949: Printemps tardif (晩春, Banshun?), regizat de Yasujirō Ozu
- 1950: Les Sœurs Munakata (宗方姉妹, Munakata shimai?), regizat de Yasujiro Ozu
- 1951: Carmen revient au pays (カルメン故郷に帰る, Karumen kokyō ni kaeru?), regizat de Keisuke Kinoshita
- 1951: L'École de la liberté (自由学校, Jiyū gakkō?), regizat de Minoru Shibuya
- 1951: Été précoce (麦秋, Bakushū?), regizat de Yasujirō Ozu
- 1951: Le Plaisir en famille (我が家は楽し, Waga ya wa tanoshi?), regizat de Noboru Nakamura
- 1951: Feux d'artifice sur la mer (海の花火, Umi no hanabi?), regizat de Keisuke Kinoshita - Tarobei Kamiya
- 1951: Inochi uruwashi (命美わし, Inochi uruwashi?), regizat de Hideo Ōba
- 1952: Le Goût du riz au thé vert (お茶漬の味, Ochazuke no aji?), regizat de Yasujirō Ozu
- 1952: Vagues (波, Nami?), regizat de Noboru Nakamura
- 1953: Voyage à Tokyo (東京物語, Tokyo monogatari?), regizat de Yasujirō Ozu
- 1953: Lettre d'amour (恋文, Koibumi?), regizat de Kinuyo Tanaka - un client al restaurantului Peter's
- 1954: Vingt-quatre prunelles (二十四の瞳, Nijūshi no hitomi?), regizat de Keisuke Kinoshita
- 1955: Tenka taihei, regizat de Toshio Sugie[13]
- 1955: Zoku tenka taihei, regizat de Toshio Sugie[13]
- 1955: La lune s'est levée (月は昇りぬ, Tsuki wa noborinu?), regizat de Kinuyo Tanaka - Mokichi Asai
- 1955: Comme une fleur des champs (野菊の如き君なりき, Nogiku no gotoki kimi nariki?), regizat de Keisuke Kinoshita
- 1956: Arachi ((嵐, Arachi?), regizat de Hiroshi Inagaki
- 1957: Le Train bondé (満員電車, Manin densha?), regizat de Kon Ichikawa - Genroku
- 1957: Crépuscule à Tokyo (東京暮色, Tokyo boshoku?), regizat de Yasujirō Ozu
- 1958: Fleurs d'équinoxe (彼岸花, Higanbana?), regizat de Yasujirō Ozu
- 1958: Omul cu ricșa (無法松の一生, Muhomatsu no issho?), regizat de Hiroshi Inagaki - mediatorul Shigezo Yuki, negustor înstărit și înțelept[14][15]
- 1959: Bonjour (お早う, Ohayo?), regizat de Yasujirō Ozu
- 1959: Herbes flottantes (浮草, Ukikusa?), regizat de Yasujirō Ozu
- 1960: Les salauds dorment en paix (悪い奴ほどよく眠る, Warui yatsu hodo yoku nemuru?), regizat de Akira Kurosawa - procurorul Nonaka[16]
- 1960: Filles, épouses et une mère (娘・妻・母, Musume tsuma haha?), regizat de Mikio Naruse
- 1960: Fin d'automne (秋日和, Akibiyori?), regizat de Yasujirō Ozu
- 1961: Gen et la sculpture de Bouddha (ゲンと不動明王, Gen to fudōmyō'o?), regizat de Hiroshi Inagaki[17]
- 1961: La Condition de l'homme : La prière du soldat (人間の条件, Ningen no jōken?), regizat de Masaki Kobayashi
- 1961: Dernier Caprice (小早川家の秋, Kohayagawake no aki?), regizat de Yasujirō Ozu
- 1962: Le Goût du saké (秋刀魚の味, Sanma no aji?), regizat de Yasujirō Ozu
- 1965: Barbă Roșie (赤ひげ, Akahige?), regizat de Akira Kurosawa - dl. Yasumoto, tatăl lui Noboru[18][19]
- 1967: Japan's Longest Day, regizat de Kihachi Okamoto - prim-ministrul Suzuki[20]
- 1969: C'est dur d'être un homme (男はつらいよ, Otoko wa tsurai yo?), regizat de Yōji Yamada - Gozen-sama
- 1969: Zoku otoko wa tsurai yo (続・男はつらいよ, Zoku otoko wa tsurai yo?), regizat de Yōji Yamada - Gozen-sama
- 1969: Battle of the Japan Sea, regizat de Seiji Maruyama - generalul Maresuke Nogi[21]
- 1970: Otoko wa tsurai yo: Fūten no Tora (男はつらいよ フーテンの寅, Otoko wa tsurai yo: Fūten no Tora?), regizat de Azuma Morisaki - Gozen-sama
- 1970: Shin otoko wa tsurai yo (新・男はつらいよ , Shin otoko wa tsurai yo?), regizat de Shun'ichi Kobayashi - Gozen-sama
- 1970: C'est dur d'être un homme : Tora-san est nostalgique (男はつらいよ 望郷篇, Otoko wa tsurai yo: Bōkyō hen?), regizat de Yōji Yamada - Gozen-sama
- 1970: Une famille (家族, Kazoku?), regizat de Yōji Yamada - Genzo
- 1971: Otoko wa tsurai yo: Junjō hen (男はつらいよ 純情篇, Otoko wa tsurai yo: Junjō hen?), regizat de Yōji Yamada - Gozen-sama
- 1974: Castelul de nisip (砂の器, Suna no utsuwa?), regizat de Yoshitarō Nomura
- 1982: Kaikyō (海峡, Kaikyō?), regizat de Shirō Moritani
- 1984: The Funeral (お葬式, Osōshiki?), regizat de Jūzō Itami - preotul
- 1985 : Tokyo-Ga de Wim Wenders
- 1989: Rêves (夢, Yume?), regizat de Akira Kurosawa - bătrânul de 103 ani[22]
- 1991 : Jusqu'au bout du monde (Bis ans Ende der Welt), regizat de Wim Wenders
- 1992: La Mousse lumineuse (ひかりごけ, Hikarigoke?), regizat de Kei Kumai - judecătorul
Premii și distincții
- 1948: Premiul Mainichi pentru cel mai bun actor pentru interpretările sale din Main dans la main, les enfants și Une poule dans le vent[23]
- 1951: Premiul Mainichi pentru cel mai bun actor pentru interpretările sale din Feux d'artifice sur la mer și Inochi uruwashi[24]
- 1951: Premiul Panglica Albastră pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru interpretările sale din Le Plaisir en famille și Inochi uruwashi[25]
- 1967: Medalia de Onoare cu panglică purpurie
- 1970: Premiul Mainichi pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru interpretarea sa din Kazoku[26]
- 1975: Ordinul Soarelui Răsare, clasa a IV-a, raze de aur cu rozetă
- 1987: Premiul Kan-Kikuchi
- 1990: Premiul Kawakita
- 1991: Premiul special Mainichi pentru întreaga carieră
- 1994: Premiile Elanul de aur - premiu special
- 1994: Premiul special al Academiei Japoneze de Film pentru întreaga carieră
Note
- ^ a b c d „Chishū Ryū”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ a b c d Autoritatea BnF, accesat în
- ^ a b c d Chishû Ryû, Filmportal.de, accesat în
- ^ „Chishū Ryū”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ IdRef, accesat în
- ^ CONOR[*][[CONOR (authority control file for author and corporate names in Slovene system COBISS)|]] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ Kirkup, James (). „Obituary: Chishu Ryu - People - News - The Independent”. The Independent.
- ^ a b c Galbraith IV (2002), p. 383.
- ^ Galbraith IV (2002), p. 589.
- ^ „Filmografie”. JMDb (în japoneză). Accesat în .
- ^ Acest documentar este adăugat ca bonus pe DVD-ul filmului Il était un père al lui Yasujirō Ozu în care Ryū interpretează rolul tatălui.
- ^ Une image vivante (1948) - MCJP
- ^ a b Galbraith IV (2002), pp. 208, 678.
- ^ Galbraith IV (2002), pp. 250, 687.
- ^ Galbraith IV (2008), p. 144.
- ^ Galbraith IV (2002), p. 694.
- ^ Galbraith IV (2002), pp. 697-698.
- ^ Galbraith IV (2008), p. 219.
- ^ Galbraith IV (2002), pp. 383, 706.
- ^ Galbraith IV (2002), pp. 416, 712.
- ^ Galbraith IV (2002), pp. 427-428, 716.
- ^ Galbraith IV (2002), pp. 610-611, 743-744.
- ^ Hammer (1991), p. 325.
- ^ Hammer (1991), p. 326.
- ^ Hammer (1991), p. 333.
- ^ Hammer (1991), p. 329.
Bibliografie
- en Galbraith IV, Stuart (). The Emperor and the Wolf: The Lives and Films of Akira Kurosawa and Toshiro Mifune
. Faber and Faber, Inc. ISBN 978-0-571-19982-2. - en Galbraith IV, Stuart (). The Toho Studios Story: A History and Complete Filmography. Lanham, Maryland-Toronto-Plymouth: Scarecrow Press. ISBN 1461673747. Accesat în .
- en Hammer, Tad Bentley (). International film prizes: an encyclopedia. New York&Londra: Garland Publishing Inc. ISBN 978-0-571-19982-2.
Legături externe
- Chishū Ryū la Internet Movie Database
- Chishū Ryū pe Japanese Movie Database
| |||||
| |||||
| |||||
