Biserica de lemn din Bodogaia

Biserica de lemn din Bodogaia, județul Harghita, 2009

Biserica de lemn din Bodogaia, aflată în satul cu același nume din comuna harghiteană Secuieni este datată din anul 1701[1]. Are hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel și este înscrisă pe noua listă a monumentelor istorice sub codul HR-II-m-B-12757.

Istoric și trăsături

Forma pereților, preluată de la ctitoria anterioară, este dreptunghiulară, cu altarul nedecroșat, poligonal, cu trei laturi. La început, adăpostul clopotelor era detașat, mai târziu, peste partea de vest, adăugată, amplasându-se o clopotniță cu coif. Clopotul său cel mic, cu inscripție în limba română, a trecut, după unire, la biserica din Porumbenii Mari, iar clopotul cel mare, din 1853, se află la Uilac. Biserica a fost devastată de horthiști în 1940.

În Bodogaia a mai existat o biserică, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, adusă în 1862, de la Cristuru Secuiesc, pentru confesiunea greco-catolică[2].

Note

  1. ^ Lăcașuri de cult din România
  2. ^ Ioana Cristache-Panait, Biserici de lemn monumente istorice din Episcopia Alba Iuliei, mărturii de continuitate și creație românească, pag.330

Bibliografie

Studii
  • Cristache-Panait, Ioana (). Biserici de lemn monumente istorice din Episcopia Alba Iuliei, mărturii de continuitate și creație românească. Alba Iulia: Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Albei Iuliei. 
  • Cristache-Panait, Ioana (). Arhitectura de lemn din Transilvania. I: județele Alba, Mureș și Harghita. București: Editura Museion. ISBN 973-95328-9-6. 

Vezi și

  • Bodogaia, Harghita

Imagini

  • Lemn sub tencuială
    Lemn sub tencuială
  • Capete de grinzi frumos decorate
    Capete de grinzi frumos decorate
  • Vedere de ansamblu din sud-est
    Vedere de ansamblu din sud-est
  • Fereastră
    Fereastră
  • Vedere de ansamblu din nord-est
    Vedere de ansamblu din nord-est
  • Clopotniţa bisericii
    Clopotniţa bisericii
  • Peretele interior tencuit
    Peretele interior tencuit
  • Latura de vest a bisericii
    Latura de vest a bisericii

Legături externe

  • Biserici de lemn din România (CIMEC)


v  d  m
Biserici de lemn din Ținutul Secuiesc
Covasna Biserica de lemn din Topliţa
Harghita

Bodogaia · Borsec · Bilbor · Corbu · Gălăuțaș · Fântâna Brazilor · Mănăstirea Pârâul Doamnei · Mănăstirea Toplița · Sândominic · Tulgheș · Uilac · Valea lui Pavel